O mamă şi-a ABANDONAT cei patru COPII și a plecat în Germania, la CONCUBIN!

Un an închisoare pentru că și-a abandonat copiii. Este pedeapsa primită de o constănțeancă din orașul Babadag, care și-a lăsat în toamna anului trecut cei patru copii fără mijloace de subzistență și a plecat în Germania la concubin

Autorul Articolului:
O mamă şi-a ABANDONAT cei patru COPII și a plecat în Germania, la CONCUBIN!

Elena T. este acuzată că a plecat în Germania, la concubinul său, abandonându-și copiii de 15 ani, 10 ani, 9 ani și 4 ani potrivit replicaonline.ro. Grav este cum a procedat femeia și condițiile în care au fost lăsați minorii.  

Cum și-a abandonat o mamă cei patru copii minori 

 Deși era o toamnă friguroasă, cei patru copii minori au rămas singuri, într-o locuință insalubră, fără utilități, cu geamurile și ușile degradate, fără mâncare și lemne de foc. Constănțeanca a dispărut pur și simplu într-o zi din Babadag, fără să spună nimic copiilor, fără să anunțe un adult, o rudă sau un vecin pentru a avea grijă de ei. Cei patru minori nu au știut că mama lor nu mai vine și după ce au așteptat-o în zadar au cerut ajutor vecinilor. După o perioadă în care copiii au fost ajutați de persoanele din jur, acestea au sesizat Asistența Socială din Babadag iar minorii au fost preluați de către personalul de la protecția socială și cazați într-un centru de plasament. 

Elena T. a fost condamnată inițial la aproape 5 ani de închisoare 

 Femeia a fost dată în judecată de autorități pentru abandon de familie dar nici în timpul procesului nu a dat semne de viață. Judecătoria Babadag a condamnat-o pe Elena T., în urma sentinţei din 2 decembrie 2020, la 4 ani şi 10 luni de închisoare. Condamnata a aflat și a făcut apel la sentință, procesul fiind judecat zilele trecute de magistrații Curții de Apel Constanța. În apărarea ei, inculpata a spus potrivit sursei citate că a plecat în Germania pentru a putea fi împreună cu concubinul său și a muncit pentru a-și întreține copiii. Spusele ei nu au putut fi probate, cei patru minori declarând că nu au primit niciodată bani și nici un adult nedepunând mărturie că a primit bani de la suspectă pentru a ajuta copiii.  Dosar 1808/179/2018 (Judecătoria Babadag)

Femeia judecată pentru abandon de minori a primit un an închisoare la apel 

Magistrații Curții de Apel Constanța au decis că prima pedeapsă este prea aspră și au admis apelul declarat de Elena T. Au rejudecat cazul și nu au dat satisfacție femeii care cerea să fie iertată și să I se mai de-a o șansă. Printr-o sentință definitivă dată pe 15 ocotmbrie au condamnat-o la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie. 

***

Legea 190 din 2018, art. 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise

DISTRIBUIE PE:

 
PAGINA NOASTRA OFICIALA DE FACEBOOK BABADAGLIVE.RO