Medic din Tulcea decedat într-un groaznic accident în Vișeu de Sus, Maramureș

Autorul Articolului:
Medic din Tulcea decedat într-un groaznic accident în Vișeu de Sus, Maramureș
  • Un accident rutier cumplit s-a produs aseară pe drumul național 18 în cartierul Rădeasa din Vișeu de Sus, Maramureș, acolo unde un autoturism s-a izbit frontal cu o motocicletă, potrivit Antena3.

 
Impactul deosebit de violent a fost surprins de camerele de supraveghere montate în zonă.
 
Din primele informaţii, şoferul autoturismului a efectuat o manevra de depășire într-o zonă interzisă în care era linie continuă și trecere pentru pietoni şi a izbit în plin un motociclist polonez care circula regulamentar din sens opus. 

În urma impactului extrem de violent motociclistul a fost proiectat peste gardul unei gospodării fiind grav rănit. El a fost preluat de medici și este cu multiple fracturi.

După impact, şoferul autoturismului a ieșit de pe șosea a distrus un gard din lemn pe o porțiune de aproximativ 30 de metri și s-a oprit într-o casă.

La faţa locului şoferul a fost găsit decedat. O scândură din gardul distrus i-a străpuns parbrizul şi l-a ucis pe loc.

Victima a fost identificată în persoana unui medic din Tulcea, în vârstă de 60 ani.


Acesta are doi copii, ambii medici la Vișeu de Sus.

Potrivit ultimelor informații de la jurnaliștii din zonă, motociclistul a murit la spital.

De asemenea, împreună cu medicul tulcean în mașină era și o femeie în vârstă de 49 de ani, transportată la spitalul din Baia Mare cu multiple traumatisme.

Neoficial, este vorba despre un medic urolog și o asistentă de la Spitalul Județean de Urgență Tulcea!

Comunicat IPJ Maramureş
"Aseară, 13 august, la ora 21.10, polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe D.N.18 – strada Rândunelelor din oraș. La fața locului, polițiștii au identificat o motocicletă și un autoturism care prezentau avarii în urma producerii accidentului.
În urma accidentului rutier a rezultat decesul conducătorului autoturismului, un bărbat de 62 de ani din Tulcea și vătămarea corporală a motociclistului, un bărbat de 48 de ani din Polonia, respectiv vătămarea corporală a unei pasagere din autoturismul implicat în accident, o femeie de 49 de ani. Motociclistul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cadavrul șoferului autoturismului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Maramureș în vederea efectuării necropsiei. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”

(sursă info și foto:antena3.ro, IPJ Maramureş & vasiledale.ro)

DISTRIBUIE PE:

 
PAGINA NOASTRA OFICIALA DE FACEBOOK BABADAGLIVE.RO