Mai multe magazii dintr-o gospodărie din Sarichioi au luat foc!

Autorul Articolului:
Mai multe magazii dintr-o gospodărie din Sarichioi au luat foc!
Foto: SVSU Sarichioi - ISU "DELTA" Tulcea

În data de 12 august a.c., prin apel la 112, am fost anuntați despre producerea unui incendiu într-o gospodărie din localitatea Sarichioi. La locul solicitării s-au deplasat 14 subofițeri din cadrul Stației Babadag cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, precum și membri ai SVSU Sarichioi cu o autospecială de stingere. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la nivelul anexelor gospodărești( magazii), cu posibilitatea de propagare la locuință.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul în aproximativ trei ore de la primirea misiunii, la ora 06:20. În urma evenimentului, au ars acoperișul anexelor în suprafață de aproximativ 300 mp, acoperișul locuinței pe o suprafață de circa 30 mp, aproximativ 3 metri cub de lemn de foc și 1000 de lădițe pentru depozitarea legumelor și fructelor, 5 butoaie și o bicicletă, fiind salvate casa și celelalte construcții din imediata apropiere. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost un scurtcircuit electric.

Foarte important!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Comunicat ISU Tulcea

DISTRIBUIE PE:

 
PAGINA NOASTRA OFICIALA DE FACEBOOK BABADAGLIVE.RO