Comunitatea musulmană din România celebrează Kurban Bayramul

Comunitatea musulmană din România celebrează marți, 20 iulie, prima din cele patru zile de Kurban Bayram - Sărbătoarea Sacrificiului - Eid al Adha. Acesta este unul dintre cele mai importante evenimente religioase cu semnificaţie comemorativă din religia islamică și are loc în luna pelerinajului, organizat la locurile sfinte de la Mecca (Regatul Arabiei Saudite).

Autorul Articolului:
Comunitatea musulmană din România celebrează Kurban Bayramul
Geamia Ali-Gazi Pasa, Babadag

Sărbătoarea Sacrificiului comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creştini), cel care, pus să aleagă între dragostea faţă de unicul său fiu Ismael şi adoraţia lui Allah, optează pentru confirmarea devoţiunii faţă de Divinitate.

Potrivit Coranului, pentru a-şi exprima credinţa necondiţionată şi supunerea faţă de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-şi sacrifice fiul, pe Ismael, dar Creatorul, văzându-i determinarea şi neclintita credinţă, îl trimite pe Arhanghelul Gavriil cu un berbec pe altarul sacrificiului. Astfel, lama cuţitului taie gâtul animalului şi nu pe cel al copilului mult iubit, ziua aceasta fiind celebrată de lumea musulmană ca Sărbătoarea Sacrificiului. Specific Kurban Bayram-ului este și pelerinajul la locurile sfinte, acesta fiind unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului.

„Sărbătorile sunt un bun prilej de a ne apropia mai mult de semenii noștri, dar și de noi înșine. Tot astfel, și Sărbătoarea Sacrificiului ne oferă șansa de a reflecta asupra propriilor trăiri și sentimente și de a dărui mai mult atât material, cât și spiritual, celor din jur, celor neajutorați, celor singuri. Termenul de Kurban are sensul de apropiere sau element care asigură apropierea față de Divinitate, dar din punct de vedere religios înseamnă sacrificarea unui animal conform cerințelor islamice. În istoria omenirii, sacrificarea ritualică în numele Creatorului a existat în toate religiile. În Șura El Maide, versetul 27, Allah ne amintește de ofrandele celor doi fii ai lui Adam, în sura El Hac, versetul 34, Allah face referire la obligativitatea sacrificării ritualice, obligativitate ce există în toate religiile precedente Islamului”, a precizat muftiul Muurat Iusuf.



Respectând tradiţia, Muftiul Muurat Iusuf va oficia slujba specifică de Kurban Bayram marți, 20 iulie, de la ora 06.17, la Geamia „Hunchiar”, din municipiul Constanţa, iar ulterior va participa la o serie de sacrificii ritualice şi va oferi pachete ce vor conține carne pentru familiile nevoiaşe din judeţele Constanţa, Tulcea şi Cǎlǎraşi

DISTRIBUIE PE:

 
PAGINA NOASTRA OFICIALA DE FACEBOOK BABADAGLIVE.RO