22 iunie: Ziua internaţională a eclerului cu ciocolată - Avem şi o reţetă pentru tine!

Pe 22 iunie sărbătorim anual Ziua eclerului cu ciocolată, o prăjitură a cărei nume ne izbește, pur și simplu, papilele gustative, ca un fulger și ne umple mintea cu imaginea unei creme bogate, a unui aluat ușor, delicat, și a unui topping îmbietor de negru, ce ne amintesc de vechiul, romanticul Paris!

Autorul Articolului:
22 iunie: Ziua internaţională a eclerului cu ciocolată - Avem şi o reţetă pentru tine!

Cuvântul ecler ("éclair") înseamnă în limba franceză "scânteiere a fulgerului", un termen care descrie fie strălucirea sa extraordinară după ce este acoperit cu clasica sa glazură de ciocolată, fie viteză cu care această delicatesă dispare când nu este strașnic păzită!

Se spune că eclerul a fost inventat de chef-ul francez Antonin Carême, un om cu o istorie tragică. După ce a fost abandonat de părinții lui în tumultoasa Revoluție Franceză, și-a găsit de muncă pe postul de ajutor de bucătar pentru a avea ce mânca și unde se culca. Mai târziu, a lucrat ca ucenic la faimosul patiser Sylvain Bailly.

Băiatul a evoluat într-un uimitor de talentat chef, atât de talentat încât după ce și-a finalizat ucenicia la Bailly, a fost capabil să se mute de la un angajator la altul după propria-i voință.

Grație geniului lui și a iubirii sale pentru delicatețuri a luat naștere eclerul cu ciocolată, poreclit în secolul al XIX-lea "pain à la duchesse" ("pâine à la ducesă") sau "petite duchesse" ("mica ducesă").

Delicioasa prăjitură alungită, făcută cu aluat "choux" și umplută cu crema de vanilie, ne scoate din țâțâni gustul și văzul prin glazura să dulce, din ciocolată sclipitoare!

Știai că aluatul eclerului este de exact același tip ca și cel al profiterolului?

Oricum, dacă ți-am făcut poftă, nu mai sta pe gânduri și dă fuga să sărbătorești această zi înfruptându-te dintr-un ecler cu ciocolată!

Reţetă eclere cu ciocolata si crema de vanilie

INGREDIENTE

240 ml apa

140 g faina

110 g unt

4 oua la temperatura camerei

INGREDIENTE PENTRU CREMA DE VANILIE

500 ml lapte

2 linguri amidon

4 galbenusuri

2 linguri zahar

esenta de vanilie

un praf sare

INGREDIENTE PENTRU GLAZURA

150 g ciocolata

100 ml smantana pentru gatit

MOD DE PREPARARE:

1. Amesteca toate ingredientele pentru crema intr-o craticioara, apoi da-o pe foc amestecand continuu pana cand se ingroasa. Acopera crema si da-o deoparte pana se raceste complet.2. Preincalzeste cuptorul si topeste untul in apa, pe foc, impreuna cu sarea la foc mediu. Cand da in clocot, da cratita de pe foc si adauga faina, amestecand pana se incorporeaza complet. Da compozitia inapoi pe foc si amesteca pentru inca 2 minute.3. Bate aluatul cu mixerul pentru 2-4 minute pentru a se mai raci, apoi adauga ouale unul cate unul pana le incorporezi complet. Toarna aluatul intr-un pos de ornat cu varf mare, rotund si formeaza eclerele de 10-12 cm lungime pe o tava tapetata cu hartie de copt.4. Unge eclerele cu putina apa folosind o pensula si da-le la cuptor pentru 30-35 de minute, 10 minute la foc mediu, apoi da cuptorul incet. Lasa eclerele sa se raceasca complet, incalzeste smantana pentru gatit si toarn-o peste cuburile de ciocolata. Amesteca pana obtii o glazura omogena.5. Strapunge si umple eclerele cu crema de vanilie folosind posul de ornat cu varf ascutit, apoi asaza-le rand pe rand in glazura de ciocolata si scoate-le pe hartia de copt. Serveste eclerele cu ciocolata reci.

DISTRIBUIE PE:

 
PAGINA NOASTRA OFICIALA DE FACEBOOK BABADAGLIVE.RO