Un început de an şcolar hibrid la Tulcea, Nufăru şi Ştejaru

Inspectoratul Şcolar al Judeţului Tulcea a anunţat ieri seară, printr-un comunicat de presă, următoarele informaţii de interes public pentru părinţi şi elevi: În cursul zilei de luni, 7 septembrie 2020, Direcţia de Sănătate Publică Tulcea ne-a transmis Rata incidenţei cumulative a COVID 19 la 1000 de locuitori pe localităţi, potrivit căreia la nivelul judeţului Tulcea avem o incidenţă de peste 1‰ în trei UAT: Municipiul Tulcea – 1,31‰, Comuna Nufăru – 1,46‰ şi Comuna Stejaru – 1,98‰.

Autorul Articolului:
Un început de an şcolar hibrid la Tulcea, Nufăru şi Ştejaru

Potrivit documentului în toate celelalte UAT incidenţa cazurilor este sub 1‰, iar în 31 de UAT această valoare este 0 (zero)! Media calculată la nivelul întregului judeţ este de 0,61‰, potrivit informării Direcţiei de Sănătate Publică Tulcea.
În cursul zilei de luni, 7 septembrie 2020, începând cu ora 14.00, în sistem de videoconferinţă, cu participarea prefectului judeţului Tulcea, domnul Alexandru Cristian Iordan, conducerea Inspectoratului Şcolar al Judeţului Tulcea a cerut ca la nivelul fiecărei unităţi şcolare să fie aprobat prin hotărârea Consiliului de Administraţie scenariul de redeschidere a anului şcolar. Această hotărâre va fi transmisă Inspectoratului Şcolar al Judeţului Tulcea care pe parcursul zilei de miercuri, 9 septembrie 2020 va centraliza toate hotărârile spre a fi transmise spre avizare Direcţiei de Sănătate Publică Tulcea, pentru ca ulterior, cu acest aviz, toate aceste scenarii să fie supuse spre aprobare Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea care se va întruni în şedinţă extraordinară joi, 10 septembrie 2020 de la ora 16.00.
“Cadrele didactice, elevii și părinții vor fi informați şi prin canalele oficiale de comunicare ale Inspectoratului Şcolar al Judeţului Tulcea despre deciziile fiecărei unități de învățământ, iar scenariile vor fi actualizate săptămânal sau ori de câte ori este nevoie.”, mai precizează Inspectoratul Şcolar al Judeţului Tulcea.

Sursa: InfoTulcea.Ro

DISTRIBUIE PE:

 
PAGINA NOASTRA OFICIALA DE FACEBOOK BABADAGLIVE.RO