România trece la ”starea de alertă maximă

Premierul Ludovic Orban a declarat în deschiderea ședinței că, odată cu adoptarea Hotărârii de Guvern instituită deja prin hotărârea CNSU, România trece la ”stare de alertă maximă”.

Autorul Articolului:
România trece la ”starea de alertă maximă

Premierul Ludovic Orban a declarat în deschiderea ședinței că, odată cu adoptarea Hotărârii de Guvern instituită deja prin hotărârea CNSU, România trece la ”stare de alertă maximă”.

După o analiză a situaţiei din punct de vedere legislativ am organizat această şedinţă de Guvern pentru a lua decizia de instituire a stării de alertă în conformitate cu prevederile Legii 55 care intră în vigoare începând de astăzi. După cum bine ştiţi, exista temeiul anterior stabilit de ordonanţa 21, în schimb, după intrarea în vigoare a legii, pentru a nu avea niciun fel de comentarii, de polemică privitoare la starea de alertă, pentru ca lucrurile să fie clare şi să nu avem foarte multe dispute şi polemici decizia de a institui starea de alertă prin hotărâre de guvern în conformitate cu prevederile legii este decizia pe care am adoptat-o”, a spus Ludovic Orban, în şedinţa de Guvern.

El a precizat că anterior şedinţei Executivului a convocat o reuniune a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, pentru că ″(...) mai multe măsuri care sunt cuprinse în hotărârea de Guvern aferente stării de alertă trebuie adoptate la propunerea CNSU”.

″Şi, pentru a avea complet toate procedurile legale puse la punct şi respectate, am luat Hotărârea nr. 25 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă ca fundament pentru hotărârea de Guvern. Odată cu adoptarea hotărârii de Guvern, continuăm, practic, starea de alertă care a fost instituită prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, dar, ca să am o exprimare plastică, trecem de la stare de alertă la stare de alertă maximă, pentru că legea ne conferă toate pârghiile şi instrumentele pentru a putea asigura respectarea măsurilor, a regulilor care sunt stabilite pentru a apăra sănătatea şi viaţa oamenilor”, a arătat Orban.

Premierul a adăugat că hotărârea privind starea de alertă va fi transmisă Parlamentului spre încuviinţare.

Hotărârea de Guvern conţine trei anexe, aşa cum prevede legea: anexa 1- Măsurile de creştere a capacităţii de răspuns; anexa 2 - Măsuri pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi anexa 3 - Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc. Hotărârea de Guvern, odată adoptată, va fi transmisă Parlamentului pentru a încuviinţa starea de alertă şi toate măsurile care se dispun în cadrul stării de alertă”, a explicat prim-ministrul.

Nu în ultimul rând, el a cerut “mobilizare maximă” din partea autorităţilor în perioada următoare. 

Principalele declarații ale premierului în deschiderea ședinței:

-Odată cu adoptarea Hotărârii de Guvern, continuăm starea de alertă, instituită deja prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, dar ca să am o exprimare plastică, trecem la stare de alertă maximă.

-Legea ne conferă toate pârghiile și instrumentele pentru a putea asigura respectarea măsurilor, a regulilor, pentru a apăra sănătatea și viața oamenilor.

- În următoarea perioadă, toate ministerele trebuie să fie mobilizate la maximum. Poliția, inclusiv cea locală, va trebui să se implice pentru respectarea regulilor.

- Majoritatea oamenilor au respectat regulite. Trebuie sa-i ferim de o minitoritate care se pare că nu ințeleg, care sfidează regulile. Trebuie sa fim de partea oamenilor corecți, responsabili.

- Cu cât controlăm mai bine răspândirea virusului, cu atât șansa de a reveni la normal e mai mare. Va trebui ca până la 1 iunie să nu genereze o creștere semnifcativă a numărului de persoane infectate.

- Ca atare, în baza legii - avem la dispoziție toate instrumentele - inclusvi amenzile. Am rămas siderat... până acum ne acuzau că dăm amenzi, acum că de ce nu dăm.

Hotărârea Guvernului privind starea de alertă

 

Guvernul României adoptă, luni, o hotărâre privind declararea stării de alertă, precum și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Art. 1 – (1) Începând cu data de 18.05.2020 se instituie starea de alertă pe întreg teritoriul țării pe o durată de 30 de zile.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează aplicabilitatea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr.24/14.05.2020 privind aprobarea instituirii stării
de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control al infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.

(3) Actele emise în temeiul Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr.24/2020 rămân aplicabile, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei hotărâri, în ceea
ce privește măsurile propuse, până la adoptarea actelor în temeiul Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Art. 2 - Măsurile de prevenire și control al infecțiilor, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, precum și instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau
urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă, sunt prevăzute în:

a) Anexa nr. 1 – „Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns”;
b) Anexa nr. 2 – „Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților”;
c) Anexa nr. 3 – „Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc”.

Art. 3 - În aplicarea dispozițiilor art. 71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei,
aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2020, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc,
secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătății, prin ordin al comandantului
acțiunii, măsurile necesare prevenirii și combaterii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acțiunilor de răspuns la nivel național.

Art. 4 – Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64 - 70 din Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Art. 5 – Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 6 - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I

Instituţiile abilitate să pună în aplicare măsurile, convocate luni după-amiază

 

“Tot mâine voi convoca, după audierea mea la Parlament, toate instituţiile care au atribuţii de control şi care au abilitarea legală de a dispune măsurile pentru respectarea regulilor stabilite prin lege şi prin hotărrea de Guvern în cadrul stării de alertă. Toate instituţiile de control vor fi pe teren şi vor impune aplicarea legii. Vom apela la toate pârghiile pentru a ne asigura că instituţiile publice, cetăţenii respectă regulile”, a declarat Ludovic Orban.

El a precizat că perioada de informare a trecut.


”Începând de marţi, toate instituţiile implicate în asigurarea respectării în instituţie a regulilor, vor fi pe teren şi vor asigura respectarea legii. Începând de mâine ... dacă vreţi... îmi puneţi nişte întrebări deranjante, se aplică. Legea se aplică în fiecare zi în România”, a afirmat Orban.

″Îmi doresc ca, odată cu trecerea la starea de alertă, cetăţenii să înţeleagă că responsabilitatea fiecărui cetăţean este cea mai bună pavăză în răspândirea acestei epidemii. Sunt reguli care trebuie respectate pentru a apăra sănătatea şi viaţa oamenilor”, a continuat el.

Orban a mai spus că vor fi folosite toate pârghiile la dispoziţie prin această lege și că nu își dorește prelungirea stării de alertă.

“Eu nu merg pentru prelungire. Potrivit legii, starea de alertă se decide prin HG, iar legea dispune că starea de alertă se dispune prin HG si dacă e valabilă pentru mai mult de jumătate din judeţele ţării, trebuie trecută prin Parlament. Sunt convins că Parlamentul, aşa cum a adoptat această lege, cu modificări, şi am convingerea că va adopta starea de alertă instituită de Guvern, în baza legii”, a susţinut el.

Ce spune articolul 4 al Legii

 

”Când starea de alertă se instituie pe cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de pe teritoriul ţării, măsura se supune încuviinţării Parlamentului. Parlamentul se pronunţă în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în termen de 5 zile de la data solicitării de încuviinţare. Dacă Parlamentul respinge solicitarea de încuviinţare, starea de alertă încetează de îndată. Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări”, prevede articolul 4 al legii.

DISTRIBUIE PE:

 
PAGINA NOASTRA OFICIALA DE FACEBOOK BABADAGLIVE.RO