Doi răniți şi un mort în urma unui scandal între mai multe persoane în Babadag

Autorul Articolului:
Doi răniți şi un mort în urma unui scandal între mai multe persoane în Babadag

Un bărbat a murit, iar alții doi au ajuns, răniți, la spital, în urma unui scandal petrecut, sâmbătă seară, între mai multe persoane, în Babadag. Conflictul a fost aplanat după intervenția luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea și a jandarmilor tulceni.

Potrivit IPJ Tulcea, polițiștii din Babadag au fost sesizați, sâmbătă seară, prin apel la 112 , după ce pe strada 1 Decembrie 1918 din oraș izbucnise un conflict între mai multe persoane.

„Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat persoanele implicate în altercație și au stabilit că între șapte bărbați, cu vârste cuprinse între 16 și 52 de ani, din localitate, ar fi izbucnit un conflict spontan, aceștia agresându-se fizic și verbal”, au precizat reprezentanții IPJ Tulcea.

În urma conflictului, un bărbat de 40 de ani a murit, iar alții doi, de 22, respectiv 30 de ani, au fost răniți, fiind transportați ulterior la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, cercetările sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul și dispunerea de măsuri legale în consecință.

Pentru prevenirea escaladării conflictului, la fața locului au fost prezenți luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Tulcea și jandarmi din cadrul IJJ Tulcea. Zona va fi monitorizată în continuare pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

DISTRIBUIE PE:

 
PAGINA NOASTRA OFICIALA DE FACEBOOK BABADAGLIVE.RO